S-a veștejit și el...
S-a veștejit odata cu ei
Ultimul sărut dat trandafirilor.
Creștetele ce cădeau pe lutul roșu,
Cădeau parcă în palmele tale tremurânde, cele de-atunci.
-Ești mică și nu știi.
Crudă ți-e lama cu care-i spinteci!
Nu-ți plânge trecutul plângându-ți prezentul
Și nu-ți plânge ochii cu lacrimi de om!
Plângi și parcă vine potopul.
Te ia, ne ia în palmele sale de cheaguri.
Ne poartă prin tine, prin mine, prin noi
Și te-azvârle doar pe Tine...
Tu și noroi.
Plângeai.
Iți plângeai fapta
Iar fapta era trecută; plânsul era.
Moartea dorită, precum moartea era și ea.
O moarte cu un tăiș îmbibat în noroi.
Asta erai tu...
Credeai în viitorul trandafirului renăscut din moloz.
